Carmen Dan a trimis raportul privind protestele la Senat. Când va fi audiată

Publicat: 03/09/2018, 17:40

Carmen Dan a declarat că va răspunde acuzațiilor Gabrielei Firea la Comisia de apărare din Senat ce va avea loc marți, subliniind că toate aceste precizări trebuie făcute într-un cadru instituțional. Dan a mai spus că raportul clasificat privind protestele va ajunge, luni, la Comisia de apărare.

„Astfel de răspunsuri nu se pot da pe scările Ministerului. Așa că vă rog să aveți răbdare și să așteptați. Voi clarifica tot ceea ce este de clarificat într-un cadru instituțional, așa cum este normal. Un astfel de cadru poate fi mâine la Comisia de apărare din Senat, unde sunt invitată începând cu ora 14:30. Vă asigur să acolo avem toate disponibilitatea să răspundem tuturor întrebărilor. (….) Referitor la Comisia de apărare, la acel cadru, mai fac o precizare. Astăzi va ajunge la cele două comisii raportul clasificat, despre care am vorbit. Imediat după prezența noastră în comisia de apărare de la Camera Deputaților, Parchetul militar a solicitat acest raport, pe care, evident, l-am pus la dispoziție. Referitor la celelalte teme, vom răspunde mâine. Nu-și au sensul a fi lămurite pe scările ministertului. Temele politice le-am lămurit în Cex”, a spus ministrul de Interne, Carmen Dan, la intrarea în instituție.

Precizările vin după ce primarul general Gabriela Firea spune că ministrul de Interne Carmen Dan a venit pregătită în ședința CEx PSD cu hârtii care reprezentau discuții private pe WhatsApp, după ce în urmă cu un an a recunoscut că are discuții, de pe aceeași aplicație, ale unui senator și că sunt ușor de interceptat.

„Doamna ministru a scos dintr-un dosar, deși nu cred că avea de unde să știe ce voi spune eu, decât dacă îmi urmărește corespondența, probabil, a scos niște foi că sunt xeroxuri convorbiri private dintre doamna prefect și un secretar de stat. Am întrebat > A întors atunci discuția și a spus că domnul secretar de stat i-a pus la dispoziție. I-am spus că >. dacă la acest nivel am ajuns. Noi ne luptăm cu statul paralel, dar parte din statul paralel e pe lângă noi, cu o doamnă ministru de Interne care vine la Comitetul Executiv pregătită în apărarea sa cu niște mesaje private”, a declarat Gabriela Firea, la România TV.

Aceasta spune că se poate simți spionată atâta timp cât a fost prevenită de ministrul de Interne, Carmen Dan, că aplicația WhatsApp este ușor de interceptat.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tsunami uriaș s-ar putea produce în Marea Mediterană până în 2030. Experții au avertizat...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Soția lui Geoană, diagnosticată cu CANCER LA SÂN! Mihaela a detaliat momentul CRUNT în care...
Rezultate la Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe Edu.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 8 iulie. Ce temperaturi vom...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Ce este Noul Front Popular, alianţa dintre socialişti, ecologişti şi comunişti ce a câştigat alegerile...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Lege pentru cei care STAU LA CURTE. Interzis între orele 10:00 și 17:00. NU POȚI...
Desert răcoros cu fructe. Se mănâncă de sute de ani în România
Grasu XXL, în lacrimi pe scena de la Neversea 2024. Artistul a reușit cu greu...
Edu.ro Rezultate BAC 2024: La ce oră se afișează notele? Scrie codul tău și află...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
Cum explică organizatorii SAGA decizia superstarului internațional, Nicki Minaj: "Ne depășește puterile"
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Mit demontat despre nașterea în apă. Ce au descoperit acum cercetătorii?
×